Pe 31 august am trăit împreună o zi plină de emoție, prietenie și solidaritate, în cadrul Târgului Caritabil Children’s Joy. Evenimentul nu a fost doar despre vânzări, tombole sau concursuri, ci despre a arăta că atunci când ne unim forțele putem schimba lucruri cu adevărat importante. Am creat împreună o atmosferă caldă, prietenoasă, în care fiecare a avut ocazia să își aducă aportul și să arate ce înseamnă implicarea reală.
Sportivii Fight Team Iguana au adus energie și inspirație, prin concursul „Strike for Dystonia”, prin provocările lansate și premiile simbolice oferite cu sprijinul Knockout Store. Mai mult decât atât, au fost voluntari dedicați, contribuind la amenajarea standurilor și la buna desfășurare a evenimentului.
Atelierele creative au fost un punct central:
✨ Carmina Crainic – brichete decorate cu ceramică,accesorii
✨ Elena, studentă din Granada, Spania – brățări din sârmă
✨ Lorena Climent Huțanu – bijuterii handmade din pietre semiprețioase
Trei tinere care au demonstrat că voluntariatul și creativitatea pot fi motoare puternice ale schimbării și ale speranței.
Mulțumiri speciale merg și către Pensiunea Andronic, care a arătat că solidaritatea nu este doar un cuvânt, ci o realitate atunci când este pusă în practică.
Cu fiecare pas pe care îl facem, suntem mai aproape de obiectivul nostru: transformarea sediului Children’s Joy într-un centru de reabilitare pentru persoanele cu distonii.
„Suntem foarte încântați de ceea ce s-a creat la acest târg caritabil. Implicarea celor din jur ne arată că putem construi împreună o comunitate bazată pe sprijin, solidaritate și încredere. Ne bucurăm să fim, aici, în România și în Europa, un exemplu prin acțiunile noastre sociale care unesc sănătatea, sportul,socialul. Aceasta este adevărata forță a comunității cu reprezentanții ei”– Cătălina Crainic, președinte al Asociației Children’s Joy, psiholog clinician, membră în Consiliul Director Național al Alianței Naționale pentru Boli Rare, membră în boardul Dystonia Europe și reprezentantă a acestei organizații în EFNA – Federația Europeană a Asociațiilor Neurologice, Bruxelles.Echipa Children’s Joy aduce mulțumiri :Pensiunii Andronic Daniel Tucu , Iguana Fight Team Timisoara Crainic Marius Sasa Marcov Marian Dudu Bot Dragan Daniel Micu Dudu Marilena Carmina Crainic ,Comunitatii Less is More Ema Peregi si tuturor celor implicați in acțiunea noastră!
📌 Dacă vrei să fii parte din această poveste și să ne ajuți să ducem misiunea mai departe, poți face o donație direct în contul nostru:
Titular: Asociația Children’s Joy
CIF: 16380577
Cont bancar (BCR): RO35RNCB0191015664580001

